poezie „toamnă de toamnă”

din seria „E toamnă și eu iar plâng după tablou”

și e toamnă iară

și-au trecut șapte ani

și când totul piere, se-nmoaie, ofilește iară

mi-aduc aminte, mă zvârcolesc, mă macin și mă doare

îți scriu, îți dau mesaj

vreau să vorbim, vreau să te am

vreau din nou să plâng pe tine, să te strâng în brațe, să te cuprind de mână, să-ți fac fapte, să-ți cânt șoapte

dar după șterg, dau unsend

am făcut o prostie

regret, -mi dau palme și după regret iară

mă macin, toamna mă macină

zic „nu, vlad, nu iară”

asta e, las-o să doară

dar nu e rană, n-am nimic pe corp

simt cum mă apasă, mă sapă, mă îngroapă, nu pot să respir, n-am apă

chiar și-un fir de praf îmi aduce aminte de tine, orice văd îmi aduce aminte de tine

inspir, expir, respir

capul în palme, ochii-n pământ

mă liniștesc. deschid ochii

port bluza de la tine. Pink Gecko

realizez. plâng.

îmi aduc aminte tot

cum totul însemna paleta ta de culoare

cum ploua și noi ne sărutam, cum vorbeam înșir și-apoi ne plictiseam

cum Pădurea Trivale a fost cel mai frumos loc de pe pământ

nu te pot uita, mă frământ

nu te pot uita

acum mă macin și mă plâng

toamnă de toamnă

asta fac

plâng, mă macin și-mi aduc aminte de tine

cu oricine aș fi, orice aș face

toamna îmi aduc aminte de tablou

toamna îmi aduc aminte de mine, că am fost un bou